Scormonesc prin timp

Tocmai am trecut printr-un moment ca atunci cand eram mica, alintata in mijlocul familiei. Inconjurata de oameni mari, cu probleme, cu subiecte dificile despre medicina, politica, social, educational si multe altele. Acum oamenii sunt in varsta si eu sunt mare. Subiectele s-au subtiat, ei au obosit sa tot dezbata aceleasi teme de ani de zile (dupa ce au observat ca nu s-au schimbat multe de atunci), sa incerce sa isi expuna parerea care mai de care mai corecta si care trebuie ascultata de toata lumea. Parca nici nu se mai asculta unii pe alti, parca fiecare arunca asa cate o fraza, apoi schimba subiectul si iar arunca fiecare cate o parere. Au inebunit salcamii si cu boala lor odata, s-a intamplat ceva imi pare si cu lumea asta toata.
In timp ce eu, eu stau si imi amintesc de ei toti, cum erau acum 5 ani, acum 10 ani, cand mergeam la ei la colindat si cum seara de Craciun se termina cu o masa mare si lunga, cu povesti fara sfarsit care trebuiau neaparat continuate de Revelion, apoi Paste, apoi de Sf. Marie apoi te mai miri ce alte zile.
A trecut mult timp de cand nu m-am mai simtit asa, au trecut ceva ani si s-au mai schimbat si persoanele. Insa unele au ramas aceleasi, ele fiind de fapt cele care imi trezesc amintirile astea frumoase si emotia a ceva ce mi-a ramas in minte ca o boala fara de leac.