duminică, 1 februarie 2009

Povestea cutiei cu piersici

Un profesor a dat fiecarui student ca tema pentru lectia de
saptamana viitoare sa ia o cutie de carton si pentru fiecare
persoana care ii supara, pe care nu pot sa o sufere si sa o ierte sa
puna in cutie cate o piersica, pe care sa fie lipita o eticheta cu
numele persoanei respective.

Timp de o saptamana, studentii au avut obligatia sa poarte permanent
cutia cu ei: in casa, in masina, la lectii, chiar si noaptea sa si-o
puna la capul patului. Studentii au fost amuzati de lectie la
inceput, si fiecare a scris cu ardoare o multime de nume, ramase in
memorie inca din copilarie.


Apoi, incetul cu incetul, pe masura ce zilele treceau studentii
adaugau nume ale oamenilor pe care ii intalneau si care considerau
ei ca au un comportament de neiertat. Fiecare a inceput sa observe
ca devenea cutia din ce in ce mai grea. Piersicile asezate in ea la
inceputul saptamanii incepusera sa se descompuna intr-o masa
lipicioasa, cu miros dezgustator, si stricaciunea se intindea foarte
repede si la celelalte.

O problema dificila mai era si faptul ca fiecare era dator sa o
poarte permanent, sa aiba grija de ea, sa nu o uite prin magazine,
in autobuz, la vreun restaurant, la intalnire, la masa, la baie, mai
ales ca numele si adresa fiecarui student, ca si tema
experimentului, erau scrise chiar pe punga. In plus, cartonul cutiei
se stricase si ea ajunsese intr-o stare jalnica: cu mare greutate
mai putea sa faca fata sarcinii sale.

Fiecare a inteles foarte repede si clar lectia pe care a incercat sa
le-o explice profesorul cand s-au revazut dupa o saptamana, si anume
ca acea cutie pe care o carasera cu ei o saptamana intreaga nu a
fost decat expresia greutatii spirituale pe care o purtam cu noi,
atunci cand strangem in noi ura, invidie, raceala fata de alte
persoane.

De multe ori credem ca a ierta pe cineva este un favor pe care i-l
facem acelei persoane. In realitate insa, acesta este cel mai mare
favor pe care ni-l putem face chiar noua insine.

In cutia ta cate piersici sunt... si ce ai de gand sa faci cu ele??

Niciun comentariu: