M-a batut sfantu' sa ma angajez, pentru ca m-am trezit dimineata nemancata, nespalata, prin spitale dupa ce altceva decat...analize pre angajare :| Si ca sa scap de cozile interminabile, m-am dus ca o nenorocita care este, la nashul meu, doctor-sef de sectie la un spital din Timisoara. In timp ce asteptam dupa el in fata cabinetului am realizat 2 lucruri mari si late:
1. Am o rabdare de fier, pentru ca de mult nu am mai asteptat atat de mult la doctor, ba chiar m-am trezit dupa o ora fiind extrem de calma, cu gandul la cai verzi pe pereti in loc sa injur toate neamurile bolnavilor din jur.
2. Sunt o gramada de oameni DEGEABA in spitalul ala...
Asteptarea in fata usii mi-a dat prilejul sa observ indeaproape cum se desfasoara o dimineata intr-o sectie aglomerata dintr-un spital mare timisorean. Doctorii bietii de ei (unii dintre ei desigur) aleargau sa-si vada pacientii in vizita de prima ora, ca apoi sa inceapa consulatii, operatii si alte nebunii, disperati in acelasi timp ca li se comaseaza unitatile. Tantile cu masa aleargau cu pita si ceaiul pe roti pe coridoare sa le dea sarmanilor taiati/cusuti sa manance sa nu lesine de la atatea medicamente. Insa am observat o specie rara (sau nu) prin spital, numita ASISTENTA. Dupa cum puteti observa chiar si in scrierea cuvantului, numele de ASISTENTA provine de la verbul a ASISTA, care semnifica "A fi de faţă, a lua parte" Ei bine exact asta faceau majoritatea asistentelor din spitalul "meu", asistau la tot ceea ce se intampla in jur. Aparent agitate, cu treaba de facut, le vedeam pasind alert prin fata mea, cu cate o foaie in mana sau un asistent tanar de brat, in timp de strabateau lungimile sectiei doar pentru a avea de unde se intoarce la cabinetul lor...de asistente. Iar acolo, sa vezi dezmat, una mai rujata ca alta, alta mai roz ca cealalta, cealalta mai ranjitoare ca astalalta, un adevarat harem fratilor. Nimic bun de facut, nici un bolnav de ajutat, nici o informatie utila de dat celor care asteptau, NIMIC.
Toate "bune si frumoase" pana la momentul in care nashul meu a ajuns in cabinetul lor sa le foloseasca telefonul pentru a suna la colegii de breasla, necesari examinarii mele. Niciuna din ele nu stia INTERIOARELE din spital frate. Ba mai mult, pe langa ca nu le stiau, nici nu se sinchiseau sa le caute printre catastifele prafuite de pe birouri, in timp ce al lor sef de sectie, urla ca vrea numarul de la oftalmologie...
Atunci am ramas soc (da soc-planta, nu shoc) si mi-a venit urmatorul gand:
Pacientul: Nu va suparati, eu MOR!
ASISTENTA: Reveniti intr-o ora...
